infografic_1
vlcsnap-2014-04-28-18h15m23s19
vlcsnap-2014-04-28-18h14m56s59

Redirecționează 2%

Redirecționând 2% investești în schimbarea pe care ți-o dorești în comunitate.

Formularul 230

Completează formularul 230 pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venitul din salariu.

Formularul 200

Completează formularul 200 pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe alte venituri decât cele salariale.

2% pentru schimbare

 

Îmi doresc ca dimineața când merg spre serviciu să respir un aer mai curat. Îmi doresc să beneficiez de un tratament medical adecvat fără costuri suplimentare, aşa cum merit, pentru că plătesc asigurarea medicală lună de lună. Îmi doresc pentru copiii mei o educaţie mai bună, care să le ofere mai multe şanse de a se realiza. Îmi doresc să trăiesc într-o societate în care oamenilor să le pese mai mult de comunitatea în care trăiesc.

 

Îmi doresc… Dar ce pot face EU pentru a schimba ceva?

 

În România sunt peste 60.000 de organizaţii nonprofit care luptă să îndrepte lucruri ce dintr-un motiv sau altul sunt strâmbe. În ele lucrează sau activează ca voluntari oameni care au aceleaşi dorinţe ca şi tine. Oameni care îşi dedică timpul să schimbe lucrurile în bine.

 

Ai putea să începi prin a-i susţine pe ei. Prin a-i face pe ei ambasadorii dorinţei tale de schimbare.

 

Nu ai timp? Află că poţi să ajuţi renunţând doar la câteva minute din timpul tău liber!

Nu ai bani? Află că poţi să ajuti chiar şi fără niciun cost din partea ta!

Nu ai încredere? Te poţi informa şi poţi găsi cu uşurinţă o organizaţie credibilă care să te reprezinte cel mai bine.

 

Prin simpla completare a formularului 230 (pentru venituri din salarii) sau 200 (pentru alte venituri) emise de Administraţia Financiară, poţi opta în fiecare an pentru a redirecţiona 2% din impozitul pe venit, plătit deja către stat în anul precedent, către o organizaţie nonprofit.

 

În 2012 banii colectaţi de organizaţii în urma redirecţionării celor 2% au contribuit la plantarea a sute de mii de copaci şi la implementarea a zeci de campanii de ecologizare în toată ţara.

 

Au ajutat la implementarea de proiecte educaţionale pentru combaterea abandonului şcolar şi au sprijinit tineri cu vocaţii şi abilităţi extraordinare. Au susţinut organizaţii din domeniul medical care au salvat mii de vieţi, au construit spitale sau au dotat secţii din spitalele de stat.

 

Pacienţi care suferă de boli incurabile în stadii terminale au beneficiat de îngrijire paliativă gratuită şi copii care suferă de autism au avut acces la terapie de specialitate. Şi acestea sunt doar câteva din domeniile în care organizaţiile nonprofit aduc schimbare.

 

Fără niciun cost din partea ta, poţi contribui şi tu la schimbarea pe termen lung a societăţii în care trăieşti acum şi în care vor trăi copiii tăi.

 

În 2013 doar 24,9% din persoanele care ar fi putut să redirecționeze cei 2% au făcut-o. Şi, cu toate acestea, s-au întâmplat atât de multe lucruri bune. Imaginează-ţi cât de vizibilă ar putea fi schimbarea dacă am opta cu toţii să redirecţionăm.

 

Fă ceva pentru schimbarea pe care ţi-o doreşti! Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către o organizaţie nonprofit şi convinge-ţi prietenii şi cunoscuţii să facă la fel!

 

Află mai multe în paginile cu informaţii personalizate pentru CONTRIBUABILI, ORGANIZAŢII şi COMPANII.

Ai întrebări? Contactează-ne!

Articole Recente

Modificări la formularul 230 pentru 2%
La începutul acestui an ANAF trece printr-un proces de restructurare și rebranduire. Drep urmare...
Proiectul “2% pentru schimbare” susține în 2014 cauze sociale din arii diverse
Anul acesta am decis să lărgim plaja organizațiilor pe care le susținem...
Standuri AITA, ATCA și Help Mălin în Auchan Titan
In perioada 15-23 aprilie, AITA, ATCA și Help Mălin vor avea un stand pentru 2% în galeriile...

Partenerii noștri

logo_blog_aita logo_partener-01 logo_mmv logo_amprentaverde logo_partener-03 bookblog_logo logo_partener-02

Urmărește-ne pe rețelele sociale!